Obey FILMUL

Christopher Lynn „Chris” Hedges este un jurnalist american, specializat în analize politice şi sociale şi autor al câtorva best-seller-uri: „War Is a Force That Gives Us Meaning” (2002), „The End of Literacy and the Triumph of Spectacle” (2009), „Death of the Liberal Class” (2010) şi, cel mai recent, scris în comun cu caricaturistul Joe Sacco, „Days of Destruction, Days of Revolt” (2012).

„Death of the Liberal Class” a fost publicată în octombrie 2010 de Nation Books, o editură deţinută, pe atunci, de unul dintre cei mai puternici şi mai puţin mediatizaţi avocaţi corporatişti şi, simultan, publicişti ai Americii, actualmente decedat, care îmi aduce aminte de un vechi citat din Raymond Chandler:

„Cu mulţi bani poţi cumpăra foarte multă publicitate… dar şi extrem de multă tăcere !”

Oricum, potrivit lui Hedges, cartea este o cronică incisivă a distrugerii mişcărilor populiste şi radicale, tendinţe manifestate în societatea americană, dar şi în restul lumii.

Întrucât tocmai aceste mişcări sunt principalele forţe care ar putea menţine deschiderea spre adevăr a unei societăţi democratice, „Death of the Liberal Class” argumentează că mişcările sociale, care au furnizat „întreaga corectitudine a democraţiei americane”, au fost subminate prin cooptarea corporatistă a forţelor liberale tradiţionale, în principal a sindicatelor, presei, cultelor religioase, universităţilor şi a Partidului Democrat.

Cartea conţine şase capitole, ale căror titluri sunt mai mult decât elocvente, ca descriere a etapelor pe care a trebuit să le parcurgă societatea umană: 1. Rezistenţa; 2. Războiul permanent; 3. Dezmembrarea clasei liberale; 4. Politica imaginată ca spectacol; 5. Dezertorii liberali; 6. Rebeliunea.

Îi dau cuvântul lui Chris Hedges:

„Incapacitatea clasei liberale (de mijloc) de a realiza confiscarea puterii, de către corporaţii, din mâinile cetăţenilor, faptul că libertăţile personale şi chiar garantul lor, constituţia, au devenit irelevante şi că expresia de ‘guvernare consimţită’ este lipsită de sens, au îndrumat-o către un discurs şi o acţiune care nu mai corespund realităţii. Şi-a împrumutat vocea actelor găunoase ale teatrului politic şi amăgirii că dezbaterea democratică şi liberul arbitru continuă să existe.

Clasa liberală refuză să recunoască realitatea evidentă, fiindcă nu vrea să-şi piardă poziţiile confortabile şi, adesea, bine plătite. […] Mass media, biserica, universităţile, Partidul Democrat, artele şi sindicatele, stâlpii clasei liberale, au fost cumpăraţi cu banii corporaţiilor şi cu promisiunea firimiturilor aruncate lor de către cercul îngust al puterii. Jurnaliştii, care preţuiesc accesul la putere mai mult decât preţuiesc adevărul, promovează minciuni şi propagandă pentru a ne propulsa în războiul cu Irakul. Mulţi dintre aceeaşi jurnalişti ne asigură că este prudent să ne încredinţăm economiile de o viaţă unui sistem financiar condus de speculanţi şi hoţi. Acele economii s-au evaporat. Mass media, aservită reclamei corporatiste şi sponsorilor, în acelaşi timp, face invizibilă o mare parte a populaţiei, a cărei suferinţă, sărăcie şi nemulţumire ar trebui să fie subiectul central al jurnalismului.

În numele toleranţei – un cuvânt pe care Rev. Dr. Martin Luther King Jr. nu l-a folosit niciodată – cultele liberale refuză să denunţe ereticii care au profanat religia creştină cu cele mai rele aspecte ale consumerismului, şovinismului, lăcomiei, orgoliului imperial, violenţei şi bigotismului.. Aceste instituţii acceptă globalizarea şi capitalismul neîngrădit ca pe legi ale naturii.

Universităţile nu mai pregătesc studenţi care să gândească critic, examinând şi criticând sistemele ipotezelor culturale, politice sau ale puterii, punând întrebări profunde despre ţelurile şi moralitatea care susţineau cândva omenirea. […] Printr-un târg faustian cu puterea corporatistă, multe asemenea universităţi […], în schimb, nu numai că păstrează tăcerea privind puterea corporatistă, dar îi condamnă, ca fiind ‘politici’, pe toţi cei din interiorul zidurilor lor care pun sub semnul întrebării abuzurile corporatiste şi excesele capitalismului neîngrădit.

Sindicatele, organizaţii cufundate anterior în doctrina luptei de clasă şi pline de membri care solicitau ample drepturi sociale şi politice pentru clasa muncitoare, au fost transformate în negociatorii domesticiţi al clasei capitaliste.”